Interpretarea este activitatea intelectuală de redare orală, dintr-o limbă sursă într-o limbă ţintă, a unor discursuri, prezentări, depoziţii, pledoarii şi alte forme specifice comunicării orale. Interpretarea este de obicei bidirecţională şi presupune o foarte bună cunoaştere a limbilor de lucru la nivel de specialitate şi oral, cunoştinţe lingvistice la nivel de expert şi cunoştinţe în specialitatea de lucru.
Astfel, interpretul trebuie să aibă capacitatea de a reda cu fidelitate şi corectitudine în şi din limba străină în limba română discursurile rostite păstrând tonul şi nivelul limbii sursă, fără să adauge sau să omită ceva din discursul sursă. Interpretarea poate fi, în funcţie de împrejurări, simultană sau consecutivă. Pentru desfăşurarea în bune condiţii şi pentru producerea de rezultate de înaltă calitate, interpretul trebuie să cunoască la nivel avansat, scris şi vorbit, limba utilizată şi limba din / în care traduce, trebuie să posede vaste cunoştinţe generale, caracteristice unei persoane cu o educaţie de minim 3 ani de colegiu universitar, să posede un vocabular vast, de la limbajul de specialitate până la limbajul familiar sau argotic, să dispună de dinamism şi agilitate intelectuală şi verbală, să aibă solide cunoştinţe de terminologie şi proceduri folosite în situaţia dată şi educaţie, studii şi experienţă de specialitate.
Se disting mai multe tipuri de interpreţi: interpreţi de conferinţă, interpreţi judiciari.
Interpretarea simultană este folosită atunci când persoana care necesită interpretare nu participă în mod direct în procesul de comunicare. Interpretul începe redarea discursului în limba ţintă fără să aştepte ca vorbitorul să termine discursul în limba sursă. În asemenea cazuri interpretarea este de obicei unidirecţională.
Interpretarea consecutivă este mai larg folosită şi este actul de redare în limba ţintă a discursului rostit de vorbitor în limba sursă, după ce discursul a fost încheiat sau după acumularea unui volum substanţial de informaţie. Interpretarea consecutivă este de obicei bidirecţională.
Diferenţa dintre traducere şi interpretare
Activitatea de traducere diferă de cea de interpretare prin competenţele şi cunoştinţele necesare, precum şi prin utilizarea sa specifică. Astfel, traducerea se referă, în mod normal, la documentele scrise, presupune cunoştinţe lingvistice scrise ale limbilor de lucru şi efectuarea unui proces de traducere pe când interpretarea se referă, în mod normal, la mijlocirea lingvistică a unei comunicări orale şi presupune cunoştinţe şi experienţă în interpretariat, cunoaşterea şi abilitatea de redare la un nivel avansat a limbilor de lucru, cunoştinţe de specialitate.
